" arunc ideea in aer, deschide-ti mintea si prinde-o..."

"e ciudat. iar incep o insemnare fara introducere. dar ce altceva as mai putea spune? simt nevoia sa scriu. orice. si e ciudat sa scriu dupa o perioada lunga de timp si mai ales in momentul in care nu sunt suparata/trista/deprimata.
sunt linistita. in sfarsit am facut pace cu mine. nu ma mai chinuie ganduri absurde si am inceput sa ma regasesc in chipul din oglinda. am redevenit vechea eu, atat de veche incat sunt uimita la fiecare pas de posibilitatile care mi se arata.
si totusi... daca totul e o minciuna?...

din cand in cand imi place sa cred ca imi asum riscuri. chiar daca asta inseamna doar sa traversez strada printr'un loc nepermis. din cand in cand imi place sa ma dau cu capul de pragul de sus doar sa simt ca traiesc... iar uneori pragul dispare si toata incercarea mea de a iesi din banalul cotidian se transforma intr'un zbor printre nori...
nu, acum nu visez. acum am, din nou, simturile adormite. singura diferenta e ca sunt pe cale de a fi trezite. si nu prea stiu cum va fi... un zbor sau o cadere directa...

nu mai am nicio emotie. piese lacrimogene/amuzante/parodii nu mai au efect asupra mea. ma simt de parca as fi impietrita in fata sunetelor sau a linistii.
cel mai rau decat sa suferi e sa afli ca ii faci si pe altii sa sufere. atunci parca tot universul se schimba, ochii ti se deschid si nu stii cum sa reactionezi. am fost orbita de durerea pe care o simteam si poate pentru prima data am vazut ca nu sunt singura victima. nu mi'am dat seama ca sunt situatii care afecteaza ambii participanti in aceeasi...

(satula de cautat mereu titlu care sa aiba sens... acum am ajuns la insemnarea 100, deci de'acum... fara titluri )


ZECE ANI - DINU OLARASU&NARCISA SUCIU

Asculta mai multe audio diverse


ieri mi'am dat seama ca de multe ori sunt confuza... si "confuzanta" pentru cei din jur. incercand sa imi arat grija pentru cineva, ajung doar sa fiu insistenta... si cel mai rau e ca nici macar nu'mi dau seama. ceea ce fac e din suflet...e ceea ce mi'as dori sa mi se intoarca...de multe ori incerc sa joc dublu rol, al celui care ofera si al celui care primeste... mi'e greu sa imi aleg locul potrivit si sa il pastrez, fara sa oscilez inainte/inapoi...

in urma cu ceva ani am incercat sa ma autocaracterizez in cateva cuvinte. "sensibila,visatoare,romantica...copilaroasa si matura...doua personalitati diferite intr'una singura..." doar asa ma vedeam. acum imi dau seama ca nu s'au schimbat prea multe. poate doar propria perceptie. eram mandra ca sunt 2 in 1. mi se parea ca astfel ating misterul feminin. dar nu mai e asa. acum personalitatile se cam "bat cap in cap" incercand sa domi...

ca viata nu'i un film, m'am convins de mult. cu toate astea, nu pot sa renunt atat de usor la fanteziile pe care ti le baga in cap, indirect, comediile romantice. inca sper cum cineva se va catara pana la geamul meu doar pentru a'mi spune cat de mult ii lipsesc... dar viata nu'i un film, iar realitatea uneori e atat de cruda incat te blocheaza intr'un tumult de idei si parca nu'ti mai da drumul...
abia atunci realizezi cat de pretioase sunt momentele prin care ai trecut fara sa le acorzi prea mare atentie...